Fii curvă, pleacă. Ce ne spune de fapt acest slogan despre cum gândim violența domestică
Valentina Tănăsie avea 28 de ani. A fost găsită moartă într-o valiză care plutea pe râul Olt. Inculpat pentru uciderea ei este iubitul ei. E un caz tragic, real, care merită toată greutatea pe care o are.
Ce s-a întâmplat după? A apărut o postare pe Facebook semnată de o psiholog, care a adunat mii de distribuiri și a circulat ca un manifest. Mesajul central, pus pe o imagine graffiti scrisă de parcă ar fi cu sânge: "Fii curvă. Pleacă. Este mai bine decât sfântă într-o casă în care trăiești în teroare."
Tocmai pentru că a circulat, merită analizată. Nu pentru a apăra agresori. Nu pentru a minimiza tragedia Valentinei. Ci pentru că un mesaj care ajunge la mii de oameni și le spune cum să gândească familia, relația și femeia merită mai mult decât un like.
Să luăm pe rând.
Prima și cea mai vizibilă problemă e că sloganul se contrazice pe el însuși. Autoarea construiește toată argumentația pe ideea că femeile merită demnitate și respect, că nu trebuie tratate ca proprietăți, că societatea le etichetează nedrept. Și apoi, ca punct culminant al acestui discurs despre demnitate, le spune să-și asume eticheta de curvă. Asta nu e putere. Asta e capitulare în fața vocabularului agresorului. Dacă ți se spune că ești curvă pentru că ai plecat, răspunsul corect nu e "da, sunt curvă și e bine." Răspunsul corect e "eticheta ta nu mă definește." Dar asta ar fi fost un alt mesaj, mult mai greu de postat viral și de distribuit cu entuziasm.
Ce face de fapt sloganul? Validează premisa agresorului. Confirmă că femeile care pleacă sunt într-adevăr curve. Și propune că nu-i nimic rău în asta. Nu contestă eticheta, o acceptă și o întoarce. Asta nu e rezistență, e rendition ideologică.
A doua problemă e opoziția falsă pe care o construiește imaginea: sfântă versus curvă. Din perspectivă ortodoxă, opoziția asta e o minciună construită cu grijă. Sfânta nu e femeia care tolerează bătaia tăcând. Sfânta e femeia care nu-și pierde demnitatea indiferent de ce i se face. Mucenițele Ortodoxiei au ales moartea mai degrabă decât să cedeze în fața unui agresor sau să-și trădeze credința. Nu au rămas acasă să fie bătute din smerenie. Au refuzat să capituleze, cu toate consecințele.
Valentina Tănăsie nu a murit pentru că a stat acasă ca o sfântă. A murit pentru că nu a putut pleca la timp, pentru că sistemul nu a protejat-o, pentru că semnalele de pericol au fost ignorate. Tragedia asta reală nu justifică să spui că sfințenia ucide și că femeia trebuie să-și asume că e curvă ca să fie liberă. E o prostie serioasă îmbrăcată în retorică emoțională.
A treia problemă sunt statisticile. Postarea afirmă că "în 2026, 28 de femei au fost ucise de partenerii lor și niciun bărbat de către partenera lui." Cifra 28 vine de la un ONG independent, Stop Femicidelor, nu de la o statistică oficială. E o monitorizare a presei, nu un bilanț judiciar. Până când a circulat postarea, numărul ajunsese deja la 29. România nu are statistici oficiale de femicid decât începând cu 1 octombrie 2026, când Legea 53/2026 obligă la colectarea datelor.
Dar mai ales afirmația "niciun bărbat" e falsă. Datele Poliției Române arată că bărbații reprezintă circa 17-18% din victimele violenței domestice. Există bărbați uciși de partenere, chiar dacă în număr mai mic. Poți spune că proporția e diferită, că dinamica fenomenului are particularitățile ei. Toate astea se pot susține. Dar "niciun" e o minciună servită drept statistică exactă, iar un psiholog care lucrează cu date nu poate să nu știe diferența dintre "mai puțin" și "zero."
A patra problemă e sfatul "pleacă la prima criză de gelozie care te sperie." Gelozia nu e sinonimă cu violența. E o emoție umană legată de atașament, care apare în orice relație serioasă. Există gelozie toxică și posesivă, da. Există și gelozie care, comunicată și gestionată, se transformă în dialog, în cunoaștere mai profundă a celuilalt, în consolidarea legăturii. Un psiholog care echivalează prima criză de gelozie cu un semnal de fugit fie nu cunoaște psihologia atașamentului, fie aplică o grilă ideologică în locul uneia clinice. Nu orice gelozie prefigurează o valiză pe Olt. Această echivalare e periculoasă pentru că înlocuiește evaluarea reală a riscului cu panica generalizată.
A cincea problemă e vinovăția colectivă a bărbaților. Finalul postării le cere bărbaților să nu mai spună "nu toți suntem la fel" și să înceapă să se oprească unii pe alții. Logica e clară: dacă ești bărbat și nu intervii activ pentru a opri alți bărbați, ești complice. Această logică e incompatibilă cu orice filozofie serioasă a responsabilității individuale. Un om răspunde pentru faptele lui, nu pentru faptele unui necunoscut care împarte cu el un cromozom. Aplicată consistent, această logică ar trebui să ceară și femeilor să oprească fetele care fac acuzații false, sau mamele care cresc băieți cu modele greșite. Dar asta nu apare niciodată în postările de acest tip, pentru că logica colectivă se aplică asimetric.
A șasea problemă e psihologia folosită ca decor ideologic. Postarea conține trei paranteze cu "Psihologic:" urmate de observații reale din literatura de specialitate. Ciclul tensiune-violență-remușcare există. Violența domestică escaladează. Presiunea grupului influențează comportamentul agresorilor. Toate adevărate. Dar observațiile sunt selectate și aranjate strategic pentru a susține o concluzie prestabilită, nu pentru a ajuta o femeie să evalueze riscul real din situația ei specifică. Asta nu e psihologie clinică. E psihologie de campanie.
Ce lipsește total din postare spune mai mult decât ce e în ea. Nu există nicio referire la consiliere de cuplu acolo unde nu există pericol de viață. Nu există nicio referire la comunitate, la Biserică, la familia lărgită ca rețea de sprijin. Nu există nicio recunoaștere că unele relații se pot repara prin muncă și responsabilizare. Nu există nicio recunoaștere că fuga cu copiii, fără bani, fără plan, poate fi uneori la fel de periculoasă ca a rămâne. Soluția propusă e universală și unică: fuga imediată, la orice semn, indiferent de context. Asta nu e consiliere psihologică. E un manifest ideologic care folosește un caz real și tragic ca pretext.
Valentina Tănăsie merită să fie plânsă și luată în serios. Nu transformată în afiș de protest.