Am văzut destule dezbateri. Candace Owens, Jordan Peterson, Charlie Kirk, Kevin Samuels. De fiecare dată aceeași scenă.
O femeie educată, cu diplomă, iese cu lozincile: patriarhat, discriminare, sexism, bărbații țin femeile deoparte de la joburile bune.
Până aici totul sună frumos. Apoi cineva pune o întrebare simplă.
De ce bărbații umplu și meseriile care te omoară? Zidărie. Acoperișuri. Canal. Mine. Pescuit industrial. Construcții la înălțime. Statistici clare: acolo mor bărbați, nu femei. Spatele se rupe acolo. Familia rămâne fără tată acolo.
Dacă totul e discriminare, de ce nu cer egalitate și acolo? De ce nu umplu șantierele?
Tăcere.
Asta nu e egalitate. Egalitatea ar însemna aceleași riscuri, aceleași eforturi, aceleași eșecuri. Ei vor doar vârful: birou, titlu, bani, prestigiu. Restul, munca grea, o lasă pe seama bărbatului. Și când bărbatul e acolo jos, zic că e „privilegiu masculin”.
Din punctul meu de vedere, ca bărbat însurat, cu copii, creștin, treaba e simplă. Bărbatul și femeia nu sunt piese identice. Dumnezeu nu ne-a făcut la xerox. Unul e făcut să ducă greul afară, celălalt să țină casa și viața. Asta nu e ură. E realitate. Cine vrea să schimbe realitatea cu lozinci o să se lovească tot timpul de ea.
Statul nu o să-ți aducă fericirea dacă forțezi cifre egale în IT și la canal. Piața, trupul, familia și bunul-simț îți arată altceva. Cine nu vrea să vadă, rămâne cu sloganul.
Și da, după aia tot ei îți zic să citești o carte. De obicei una care repetă aceleași lozinci.