Ceea ce urmează să spun va deranja, chiar și pe unii urmăritori și urmăritoare. Dar este o mică chestiune numită „adevăr”, iar singura mea loialitate necondiționată este vizavi de adevăr.
Am decis să investighez fenomenul femicidului la români. Presa încadrează femicidul drept o problemă uriașă în țară și ține în mod expres să îl încadreze cu această etichetă specifică: „femicid”. Dacă am învățat un lucru de când verific integritatea presei, este că atunci când apare o tematică la știri, apare cu un motiv. Jurnaliștii decid ce sau cine devine țapul ispășitor pentru problemele din țară.
Investigația mea nu a durat mult — a durat câteva secunde, de fapt. Am intrat pe ChatGPT și am cerut statisticile pentru omucidere pe ultimii ani, segregate după sex. Intuiția mea a fost că femicidul nu este, într-adevăr, o problemă mai mare decât orice alte forme de deviere. La fel ca întotdeauna, intuiția mea a fost corectă.
Dacă reușim să ne detașăm de articolele cu impact emoțional și să ne uităm la cifre, vedem că pentru fiecare 50 de femei deviate, aproximativ 140 de bărbați sunt deviați — aproape de trei ori mai mulți.
Asta nu vrea să însemne că aceste cazuri puternic mediatizate nu sunt tragedii, dar ridică niște semne de întrebare. Dacă bărbații sunt, din punct de vedere statistic, mult mai probabili să fie cei deviați, de ce focusul se pune pe femicid? Te-ai gândi că, dacă alegi un sex ca să-l mediatizezi, ai alege sexul mai afectat din punct de vedere statistic.
Altă întrebare: de ce, la fel ca în cazurile Lindsay Clancy sau Christa Pike, apar troli online care exagerează nivelul de susținere populară al criminalilor? În acest caz, trolii care sperie femeile cu „geamantanul”.
De ce mereu aceste știri au drept rezultat crearea de diviziuni și, mai ales, neîncredere între bărbați și femei? Nu suntem dușmani. Dușmanii nu se găsesc pe orizontală, dușmanii reali se găsesc pe verticală.