Doi ieșeni au lansat o aplicație care îți spune dacă telefonul mamei tale a stat nemișcat 24 de ore. Presa a aplaudat. Eu mă gândesc la altceva.


Câinele vagabond are un chip în spate, pus de primărie, ca să fie identificat dacă dispare. Nu are acasă, nu are stăpân — dar are un cod. Părinții noștri au ajuns la fel. Au o aplicație care trimite o alertă dacă nu mai dau semne de viață. Nu au fiu lângă ei, nu au masă pusă duminica de cineva drag — dar au un dashboard cu activitatea telefonului.

Ne-am liniștit conștiința cu o notificare.


Fondatorul aplicației locuiește în Portugalia. Mama lui stă singură în România cu doi câini și o pisică. El spune că ideea i-a venit dintr-o întrebare pe care și-o punea tot mai des: dacă mamei mele i s-ar întâmpla ceva, cât timp ar trece până să aflu? E o întrebare sinceră și durerea din spatele ei e reală. Dar întrebarea care lipsește complet din articol este alta: de ce stă el în Portugalia și mama lui singură în România?

Porunca a cincea nu spune să îl monitorizezi pe tatăl tău. Spune să îl cinstești. Cinstea nu se face prin abonament lunar de zece dolari. Se face cu prezența. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că cel care își neglijează părinții nu are nicio altă virtute care să îl mântuiască, oricât de mult s-ar lăuda cu ea. Evlavie fără cinstirea părinților este o minciună frumos împachetată.


Dar să fiu drept. Cei mai mulți dintre cei plecați nu au plecat din lăcomie. Au plecat pentru că aici nu se putea trăi decent. Și tocmai asta nu spune nimeni.

Toată lumea vede soluția ingenioasă a doi antreprenori care au rezolvat o problemă reală. Nimeni nu vede cine a creat problema. Un stat care impozitează munca până la jumătate, o birocrație care ucide orice inițiativă mică, salarii care nu acoperă chiria și mâncarea, o economie în care nu poți construi nimic stabil pentru că regula se schimbă de la un guvern la altul — acesta este contextul în care familiile românești s-au destrămat. Nu moda, nu lăcomia, nu internetul. Politica economică.

Hazlitt explica simplu: când guvernul cheltuiește, toată lumea vede ce s-a construit. Nimeni nu vede ce nu s-a mai construit cu banii luați. Același mecanism funcționează și invers. Toată lumea vede aplicația care veghează discret asupra seniorilor. Nimeni nu vede fabrica mică din Iași care nu a mai putut plăti taxele și a dat afară zece oameni care, altfel, ar fi rămas lângă părinții lor. Nimeni nu vede tânărul care a calculat că în Germania câștigă în două ore cât câștigă acasă în toată ziua.


Statul keynesian promite că el are grijă de bătrâni. Construiește cămine, plătește asistenți sociali, subvenționează servicii. Și în același timp, prin taxele lui, prin birocrația lui, prin inflația pe care o produce, distruge tocmai economia care ar fi ținut familiile împreună. Ia copiii de lângă părinți cu mâna stângă și le oferă o aplicație de monitorizare cu mâna dreaptă.


Nu condamn aplicația. Condamn lumea care a ajuns să aibă nevoie de ea și refuză să întrebe de ce.

Cinstirea părinților înseamnă să fii acolo. Dacă nu poți fi acolo, poate că prima întrebare nu e ce aplicație instalezi, ci de ce nu poți. Și dacă răspunsul e legat de bani, de taxe, de un stat care te ține la distanță de ai tăi — atunci problema nu are rezolvare tehnologică.

O alertă pe telefon nu înlocuiește o mână ținută. Niciodată.


Vasile Stoiculescu | Ortodoxie · Libertate · Adevăr