Ce este ocultul și de ce s-a născut feminismul din el



Dacă vrei să înțelegi feminismul, trebuie să renunți la ideea că este o mișcare pentru drepturi. Nu e. Sau cel puțin, nu asta e la baza lui. La baza lui stă ceva mult mai vechi, ceva ce oamenii de bun-simț ar numi spiritualitate falsă, iar Părinții Bisericii l-ar fi recunoscut imediat: dorința de a fi ca Dumnezeu, fără Dumnezeu.


Cuvântul „ocult” înseamnă pur și simplu „ascuns”. Dar în practică, tradițiile oculte sunt sisteme de credință care promit practicantului cunoaștere secretă, putere și, în cele din urmă, divinizare prin forțe proprii. Exact asta promite și feminismul în varianta sa cea mai radicală: că femeia poate deveni ea însăși o forță divină, independentă de Dumnezeu, de bărbat, de familie și de tradiție.


Rachel Wilson, autoarea cărții pe care o prezentăm, o fostă protestantă convertită la Ortodoxie, a petrecut ani întregi documentând ceea ce marea majoritate a oamenilor nu știe: că fiecare val feminist major din istoria occidentală poate fi trasat direct înapoi la surse oculte. Nu e vorba de o coincidență. E vorba de o legătură organică, documentată cu surse primare.


Dialectica pe care o propune feminismul — bărbatul ca opresor, femeia ca victimă care trebuie să ia puterea — este exact dialectica hegeliană stăpân-sclav transpusă în relațiile dintre sexe. Nu e o filosofie a egalității. E o filosofie a dominanței. Feministele pot repeta „egalitate” la nesfârșit, dar logica internă a mișcării a fost întotdeauna despre răsturnarea ordinii, nu despre dreptatea în cadrul ei.


Părintele Seraphim Rose spunea în 1980 că ideea de „eliberare a femeilor” poate fi trasată la cel puțin 200 de ani în urmă, la predecesorii lui Karl Marx, primii socialiști utopici. Și că această idee a pornit din creștinism — egalitatea înaintea lui Dumnezeu —, dar a distorsionat-o până a ajuns opusul ei.


Când tai legătura cu Dumnezeu și rămâi cu „egalitatea” ca valoare abstractă, ești pe drumul spre o lume în care toate diferențele — de sex, de rasă, de religie, de specie — trebuie abolite. Creștinismul ortodox a rezistat acestui curent tocmai pentru că n-a cedat primului pas: relativizarea autorității divine și a ordinii create de Dumnezeu.


 Inanna și Ishtar - zeiță care n-a vrut să fie mamă




Există o zeiță sumeriană veche de 6.000 de ani al cărei cult a dispărut demult. Sau asta am crede. De fapt, dacă deschizi orice manual de studii feministe de la orice universitate din lumea occidentală, dai de ea la fiecare câteva pagini.


Inanna — cunoscută mai târziu ca Ishtar în tradiția babiloniană — era zeița Sumeriei antice, adorată pentru prima dată în jurul anului 4.000 î.Hr. Era zeița sexualității feminine și a războiului. Niciodată a maternității, niciodată a căsătoriei. Aceasta nu e o coincidență — e un portret deliberat: femeia ca forță sexuală și militară, fără obligații față de familie sau urmași.


Simone de Beauvoir, fondatoarea intelectuală a feminismului modern, o citează pe Inanna în „Al Doilea Sex” și spune că ea reprezintă „femeia nedomesticită, neatașată.” Acesta e idealul pe care îl propune feminismul: nu femeia împlinită, nu mama, nu soția — ci femeia care nu aparține nimănui și nimic nu o leagă.


Povestea sumeriană a lui Inanna e revelatoare. Zeul Enki, care stabilise ordinea lumii, îi dăduse și lui Inanna un domeniu. Ea n-a fost mulțumită. L-a provocat pe Enki la un concurs de băut, a câștigat, și când el a leșinat i-a furat „mes” — regulile civilizației. Cu alte cuvinte, a furat autoritatea prin înșelăciune, nu prin merit. Aceasta este logica pe care o descoperim și în feminismul modern: nu construcția, ci deconstrucția; nu creația, ci furtul puterii.


Inanna era NOTORIE pentru tratamentul ei sadistic față de bărbații cu care se asocia. Îi folosea și îi arunca. Când Ghilgameș — eroul epopeii sumeriene — o refuză ca iubită, citând lungul șir de bărbați pe care i-a distrus, ea trimite Taurul Cerului să îl atace.


Și Inanna apare astăzi în liturghiile Wicca, în ritualurile neo-păgâne, în feminismul academic, în cultura pop. Simone de Beauvoir o citează. Grupurile Wicca o invocă. Iar marea majoritate a femeilor care se identifică drept feministe habar nu au că idealul lor de „femeie puternică și independentă” are un prototip de 6.000 de ani și că acesta nu e un model creștin sau chiar uman în sensul deplin al cuvântului — e un model ocult, cu rădăcini în adorarea zeității răzbunătoare.


 Lilith - demonul care a ajuns idol feminist


În tradiția iudaică, Lilith e un demon. O entitate care fură viața pruncilor, care violează bărbații în somn, care este soția lui Satan. În tradiția feministă modernă, Lilith e un simbol al emancipării feminine. Această distanță dintre cele două interpretări spune tot ce trebuie să știi despre natura reală a feminismului radical.


Lilith apare pentru prima dată în mistica iudaică — Talmudul babilonian, Zoharul — ca prima soție a lui Adam. Versiunea din „Alfabetul lui Ben Sira” descrie scena originară: Lilith a fost creată din pământ, la fel ca Adam. Când Adam a cerut ca ea să adopte o poziție de supunere, Lilith a refuzat, a rostit numele secret al lui Dumnezeu și a zburat. A mers la Marea Roșie, unde Dumnezeu a trimis trei îngeri să o aducă înapoi. Ea a refuzat și le-a spus că a fost creată să provoace boală și moarte la prunci.


Aceasta e eroul feministelor moderne: o entitate care refuză ordinea divină, blestemă copiii și alege libertatea față de orice autoritate — inclusiv cea a lui Dumnezeu.


Zoharul merge mai departe: Lilith este soția lui Satan. E un demon, nu doar o rebelă. Și în Evul Mediu, evreii puneau amulete la leagănul copiilor cu numele celor trei îngeri, pentru a-i proteja de Lilith. Nu era un personaj simpatic — era o forță a răului.


Feministele radicale moderne au luat această figură demonică și au transformat-o în simbol al dreptului la avort, al libertății sexuale și al răzbunării împotriva bărbaților. Aleister Crowley o menționează în scrierile sale oculte. Gerald Gardner, fondatorul Wiccai moderne, o incorporează în ritualuri. Azi, Lilith apare pe tricouri, pe coperti de cărți feministe, în tatuaje, în muzica pop.


Această alegere nu e întâmplătoare. Dacă feministele ar fi vrut un simbol al puterii feminine, aveau la dispoziție figuri mult mai pozitive din istoria omenirii — regine, sfinte, conducătoare. Au ales în schimb un demon al morții infantile și al rebeliunii față de Dumnezeu. Asta spune tot.


 Kali - zeiță cu capete tăiate pe coperta primei reviste feministe



În primăvara anului 1972, o nouă revistă americană a apărut pe tarabe. Se numea Ms. Magazine. Era fondată de Gloria Steinem — ulterior confirmată ca agent CIA — și era destinată să devină vocea feminismului american pentru decenii. Pe coperta primului număr nu era un portret al unei femei obișnuite. Era Kali, zeița hindusă a morții și a distrugerii.


Kali e reprezentată cu patru până la zece brațe, ținând săbii și capete de bărbați tăiate. Poartă o ghirlandă de capete de bărbați decapitati în jurul gâtului și o centură de brațe umane tăiate în jurul taliei. Cerceii ei sunt cadavre de prunci. Limba îi iese afară pentru a consuma sângele dușmanilor pe care îi devorează. Stă cu piciorul pe pieptul lui Shiva, soțul ei, pe care l-a trântit la pământ în mijlocul unui acces de furie distrugătoare.


Prima revistă feministă americană a ales acest simbol ca față vizibilă a mișcării. Nu e o alegere inocentă. E o declarație.


Thuggee — banda de asasini rituali care a terorizat India din secolul al XIII-lea până în al XIX-lea — se considerau copiii lui Kali, născuți din sudoarea ei. Ei ucideau ritualic, exclusiv bărbați, în onoarea ei. Cartea Recordurilor Guinness estimează că Thuggee ar fi responsabili pentru peste 2 milioane de crime. De la ei vine cuvântul englezesc „thug”.


Rachel Wilson observă că este greu de ignorat faptul că numeroase vedete pop feministe — Miley Cyrus, Cardi B, Beyonce, Katy Perry — au obiceiul persistent de a-și scoate limba în afară pe coperte de albume, la premii, la concerte televizate. Gestul e identic cu reprezentarea iconografică a lui Kali. Coincidență? Posibil. Dar piesa WAP a lui Cardi B și Megan Thee Stallion, al cărei videoclip este saturat de simbolism ocult documentat, a folosit în fotografia promoțională exact formele gemene în oglindă, specifice ritualurilor de „scrying” din magia ocultă.


Feminismul pop e poate cea mai eficientă formă de propagandă pentru că e ambalată ca divertisment. Fetele tinere nu văd un cult — văd muzică, culoare și curaj feminin. Dar formele rămân. Simbolurile rămân. Și efectul se acumulează.


 Vrăjitoria modernă - religia cu cea mai rapidă creștere din America



Există un fapt pe care mass-media nu îl menționează aproape niciodată: în 2018, numărul practicanților Wiccai și al altor forme de vrăjitorie din Statele Unite a depășit pentru prima dată numărul membrilor Bisericii Presbiteriene. 1,5 milioane de vrăjitoare versus 1,4 milioane de presbiterieni. Wicca e religia cu cea mai rapidă creștere din America.


Aceasta nu e o statistică marginală. E un indicator cultural major și nu e separat de ascensiunea feminismului.


Vrăjitoria modernă nu arată cum și-o imaginează cei mai mulți oameni — cu pălării ascuțite și cazane în pivnițe. Practicantele contemporane au joburi obișnuite, trăiesc vieți aparent normale. Dar cred în forțe supranaturale pe care le pot valorifica prin ritualuri, incantații și ceremonii pentru a-și manifesta voința în lume. La baza ei stă ideea că tu ești propriul tău dumnezeu. Că nu ai nevoie de un Dumnezeu exterior, de o autoritate revelată, de o tradiție primită. Propria ta voință este suficientă.


Aceasta e, în esență, și propunerea spirituală a feminismului radical: femeia ca entitate divină autonomă, care nu datorează nimic nimănui și nu are nevoie de nicio autoritate mai presus de ea.


Legătura dintre feminism și vrăjitorie nu e accidentală. A fost construită deliberat. În 1971, Zsuzsanna Budapest a fondat la Los Angeles „Coven-ul Susan B. Anthony nr. 1” — primul coven de vrăjitoare exclusiv feminin din America modernă. Numele spune totul: l-a numit după un simbol al sufragismului american. Ea înțelegea că feminismul politic are nevoie de o dimensiune spirituală pentru a deveni cu adevărat puternic. Și că vrăjitoria e dimensiunea spirituală naturală a feminismului.


Comunitățile online pentru femei interesate de vrăjitorie, observă Wilson, sunt pline de conținut feminist politic, nu de conținut strict spiritual. Viziunea feministă și practica Wicca sunt inseparabile.


Creștinismul ortodox oferă răspunsul corect la această provocare nu prin condamnare superficială, ci prin propunerea unui model alternativ complet: femeia ca persoană creată după chipul lui Dumnezeu, cu o demnitate și o vocație care nu are nevoie să o transforme în zeitate pentru a fi reală.


Ashley Jaye Williams în timp ce picta coperta — și după publicare!