Am citit zilele trecute un articol publicat în revista Familia Ortodoxă, semnat de psiholog dr. Irina Petrea-Sullivan. E un articol sincer, bun, scris de cineva care simte cu adevărat durerea generației noastre. Merită citit.

Autoarea vorbește despre copii cu agende mai aglomerate decât ale unui director de companie, despre adulți care muncesc fără odihnă, despre vacanțe care obosesc mai tare decât munca, despre telefoane care ne urmăresc până în dormitor, despre o lume în care senzația de urgență permanentă a înlocuit liniștea care ar trebui să fie normalul vieții.

Are dreptate în tot ce descrie. Simptomele sunt reale și sunt grave. Dar se oprește la jumătate de drum. Spune că muncim mai mult decât părinții și bunicii noștri pentru bani mai puțini. Adevărat. Dar nu explică de ce. Și ăsta e locul unde trebuie să ajungem noi.

Cum arată jaful, pe bune

Să luăm un om concret. Angajat undeva, câștigă 5000 de lei în mână pe lună. Nu e o sumă mare, nu e nici mică, e cam ce câștigă un român cu ceva experiență într-un oraș mediu.

Înainte să ajungă la el acei 5000 de lei, angajatorul a scos din buzunar undeva la 8700-8800 de lei. Diferența imensă față de ce vede omul în cont se duce la stat sub formă de contribuții și impozite: CAS, CASS, impozit pe venit, contribuția asiguratorie pentru muncă. Omul acela produce valoare de 8800 de lei. Vede 5000. Diferența, aproape 3800 de lei, adică mai mult de 40 de procente din tot ce produce, se duce la stat.

Nimeni nu l-a întrebat dacă e de acord. Nu a semnat niciun contract în care să spună că acceptă asta. Nu i s-a arătat unde se duc banii. Pur și simplu i s-au luat înainte să apuce să îi vadă.

Bun. Acum ia acei 5000 de lei și du-te la cumpărături. La fiecare produs dintr-un magazin obișnuit, 19% din prețul pe care îl plătești reprezintă TVA, adică un impozit pe consum. La mâncare e mai puțin, 9%, dar tot e. La benzină, mai mult de jumătate din prețul pe care îl plătești la pompă sunt accize și taxe. La factura de electricitate sau de gaz există contribuții și suprataxe care adesea nici nu sunt explicitate clar. Deci din cei 5000 de lei rămași, statul mai ia o bucată bună prin fiecare act de cumpărare pe care îl faci zi de zi.

Dar nu se oprește nici aici.

Inflația: hoțul invizibil

Statul și banca centrală creează bani. Nu câștigă bani producând ceva, nu oferă un serviciu pentru care să primești de bunăvoie să plătești. Îi tipăresc sau îi creează digital. Când există mai mulți lei în circulație dar cam aceeași cantitate de produse de cumpărat, prețurile cresc. Asta se cheamă inflație.

Inflația nu e un fenomen natural, ca ploaia sau gerul. E o decizie politică. Statul cheltuiește mai mult decât strânge în taxe. Diferența trebuie acoperită. O acoperă împrumutându-se sau lăsând banca centrală să creeze bani din nimic. Ambele variante îți mănâncă puterea de cumpărare. Tu nu ai votat pentru asta și nu ai fost întrebat.

Ce cumpărai cu 1000 de lei acum cinci ani, astăzi costă 1400-1500 de lei. Salariul tău a crescut poate cu 20-30%. Prețurile au crescut cu 40-50%. Deci ești mai sărac decât erai, chiar dacă pe hârtie câștigi mai mult.

Acesta e motivul pentru care bunica ta putea trăi din salariul bunicului și mai punea ceva deoparte la ciorap. Nu pentru că era mai deșteaptă sau mai cumpătată. Ci pentru că mecanismul de extracție al statului nu era atunci la fel de bine pus la punct. Astăzi, în foarte multe familii, trebuie să munciți amândoi ca să plătești chiria și mâncarea. Nu pentru că v-ați fi prostit sau înmuiat. Ci pentru că cineva ia o felie tot mai mare din ce produceți înainte să apucați să o vedeți.

Ce primești în schimb

Și acum întrebarea firească: cu toți banii ăștia, ce îți oferă statul?

Spitale în care îți e frică să te duci dacă ești bolnav cu adevărat. Școli în care copiii stau pe scaune rupte și învață după programe gândite să producă funcționari obedienți, nu oameni care gândesc liber. Drumuri cu gropi din care fondurile de asfaltare dispar misterios, de regulă cu câteva luni înainte de alegeri. Pensii cu care nu poți plăti chiria dacă nu ai altceva. Birocrație care îți mănâncă zile întregi din viață pentru o hârtie pe care ar trebui să o obții în zece minute. O justiție care funcționează după ani de procese, dacă funcționează.

Plătești deci de două ori. O dată când îți ia banii. A doua oară când încerci să folosești serviciile pentru care ai plătit și nu le găsești nicăieri, sau le găsești atât de proaste că ești nevoit să plătești din nou, privat, pentru ceva decent.

Epuizarea despre care vorbește articolul din Familia Ortodoxă nu e doar spirituală și nu e doar psihologică. E și economică, în mod fundamental. Oamenii aleargă atât de mult pentru că aleargă pe bandă, fără să ajungă nicăieri, pentru că cineva a pus mâna pe o parte tot mai mare din rodul muncii lor și nu îi lasă să acumuleze, să respire, să se oprească.

Știu că mulți o să spună: dar cineva trebuie să plătească școlile, spitalele, drumurile. Adevărat. Dar statul nu e singurul mod în care se pot finanța aceste lucruri, și cu siguranță nu e cel mai eficient. Orice om care a administrat ceva în viața lui știe că dacă dai cuiva bani fără să îi ceri socoteală și fără să existe concurență, îi risipește. La stat nu există niciun stimulent real pentru eficiență, pentru că oricum ia banii prin lege, câștige sau piardă.

Ce este de făcut

Și acum ajungem la partea pe care articolul din Familia Ortodoxă o atinge superficial. Da, prioritizați. Da, petreceți timp în natură. Da, deconectați-vă de la ecrane. Toate corecte, toate utile. Dar astea tratează simptomele. Boala e că am cedat controlul asupra propriilor vieți unui aparat care ne stoarce sistematic și ne vinde iluzia că ne protejează.

Există lucruri concrete, pe care le poate face oricine, pas cu pas, pentru a-și recăpăta treptat libertatea.

Primul: reduceți dependența față de stat, serviciu cu serviciu. Nu spun să refuzați ce e gratuit. Spun să nu contați pe stat ca singurul furnizor al lucrurilor importante din viața voastră. Dacă depinzi de sistemul public de sănătate pentru orice și de pensia de stat pentru bătrânețe, ești captiv. Nu îți permiți să te plângi prea tare. Ești ținut cuminte prin dependență. Pune deoparte o sumă oricât de mică lunar pentru situații medicale. Gândește-te la pensie ca la ceva pe care îl construiești tu, nu ca la ceva ce ți se va da cândva de la stat.

Al doilea: nu lăsați toate economiile în lei. Leul e o monedă pe care statul român o poate deprecia oricând și a mai făcut-o. Inflația nu e opțională cât timp ții toți banii în moneda națională. Protecții concrete pe care le poate aplica oricine: o parte din economii în aur fizic, monede sau lingouri mici pe care le ții efectiv în mână. Aurul a păstrat valoarea timp de mii de ani și niciun stat nu îl poate tipări. O parte în euro sau în franci elvețieni. Și dacă ești dispus să înveți, o parte mică în Bitcoin, singurul activ din lume cu o cantitate maximă fixă prin cod, pe care nicio bancă centrală nu îl poate inflaționa prin decizie politică.

Al treilea: educația financiară a copiilor tăi e mai importantă decât orice materie din programa școlii de stat. Școala de stat nu îi va învăța niciodată pe copiii tăi cum funcționează banii cu adevărat. Nu o va face pentru că un om care înțelege aceste lucruri e mult mai greu de ținut în roata de hamster. Vorbește cu copilul tău despre bani de la vârste mici. Explică-i cum funcționează un buget. Lasă-l să facă greșeli mici acum ca să nu le facă pe cele mari la 30 de ani cu un credit care îl va ține dependent o jumătate de viață.

Al patrulea: construiți o sursă de venit care nu depinde de un singur angajator. Un mic PFA cu câteva sute de euro pe lună în plus schimbă complet psihologia. Nu mai ești 100% dependent. Nu mai tremuri la fiecare zvon de restructurare. Nu mai accepți orice condiție ți se impune pentru că nu ai nicio alternativă. Libertatea economică nu vine dintr-un salariu mare. Vine din mai multe surse de venit și din cheltuieli mai mici decât veniturile.

Al cincilea: cumpărați local, de la oameni pe care îi cunoașteți. Când cumperi de la lanțul mare de supermarket, o bucată din banii tăi pleacă spre sedii centrale din alte țări și spre lobbyști care finanțează exact politicile care te sugrumă. Când cumperi de la omul din sat care crește porci sau de la brutarul din cartier, banii rămân în comunitatea ta și construiesc o rețea de oameni care se susțin reciproc fără intermediarul statal.

Al șaselea: votați cu capul, nu cu stomacul. Orice politician care îți promite că îți va da ceva de la stat îți promite de fapt că va lua de la altcineva ca să îți dea ție. Sau va împrumuta în numele tău și al copiilor tăi ca să îți dea ție azi, lăsând datoria pentru ei să o plătească mâine, cu dobândă. Caută și susține politicieni care vorbesc concret despre reducerea impozitelor și a cheltuielilor statului, nu despre redistribuire mai eficientă a jafului.

Al șaptelea: deveniți mai autosuficienți acolo unde puteți. Nu ca tendință romantică, ci ca strategie practică. Dacă ai o bucată de pământ, cultivă ceva pe ea. O grădină de zarzavat îți reduce factura la alimente și nu plătești TVA pentru ce produci tu însuți. Bunicii noștri aveau grădini, animale, știau să conserve și să repare ce se strica. Nu pentru că era frumos și tradițional. Ci pentru că era înțelept și îi făcea mai puțin dependenți de sisteme pe care nu le controlau.

Autoarea articolului din Familia Ortodoxă are dreptate că ceva e profund greșit în ritmul în care trăim. Dar soluțiile pe care le propune tratează simptomele. Boala e că am cedat controlul asupra propriilor vieți unui aparat care ne stoarce sistematic.

Cineva a pus mâna pe o parte mare din rodul muncii tale. Cineva îți fură puterea de cumpărare prin inflație. Cineva îți ia ani din viață sub formă de birocrație și taxe pe care nu le-ai ales. Acel cineva se cheamă stat.

Înțelegerea e primul pas. Al doilea e să acționezi, concret, pas cu pas, pentru a reduce dependența față de un sistem care nu e construit să te elibereze, ci să te țină acolo unde ești.