Gloria Steinem a murit la 92 de ani și presa occidentală a intrat imediat în ritualul de înmormântare mediatic. AP a scris despre "o voce potentă a feminismului american". Washington Post a numit-o "farul mișcării feministe moderne". CNN, Vogue, toată lumea a postat fotografii din tinerețe și citate celebre. Nimeni n-a pus o singură întrebare incomodă.


Eu am câteva.


Să începem cu una pe care toată lumea o evită: Gloria Steinem a lucrat pentru CIA. Nu e teorie a conspirației, nu e zvon de internet — a recunoscut-o singură. Între 1958 și 1962, a condus o organizație numită "Independent Research Service", care trimitea tineri americani fotogenici la festivaluri de tineret comuniste în Viena și Helsinki, cu misiunea de a le sabota. Povestea a ieșit la suprafață în 1967, expusă de New York Times și Washington Post. Steinem n-a negat nimic. A spus că organizația a fost "liberală, nonviolentă și onorabilă" și că ar face-o din nou.


Ironia e greu de ignorat. Aceeași femeie care mai târziu a atacat sistematic fiecare instituție americană ca pe o conspirație împotriva femeilor a lucrat, concret și documentat, pentru cea mai controversată agenție a statului american. Dacă cineva de pe dreapta politică ar fi făcut același lucru, îl citim în manuale ca exemplu de ipocrizie. La Gloria Steinem, tăcere. Pentru că iconii stângii nu se interogheaza, se comemorează.


Să vorbim și despre cum a ajuns unde a ajuns. Steinem nu a urcat la vârful feminismului prin puterea argumentelor. A urcat prin puterea imaginii. Înainte de ea, mișcarea era populată de femei aspre, dificile, cu mesaje greu de vândut marelui public. Betty Friedan era serioasă și a muncit serios — a scris "The Feminine Mystique", a co-fondat Organizația Națională a Femeilor. Dar Friedan nu era fotogenică și nu apărea pe coperte de reviste. Friedan a observat public că Steinem era, în esență, un simbol sexual transformat în simbol al eliberării. N-a greșit. Steinem a pozat pentru People Magazine în cadă cu bule, a apărut pe zeci de coperte, a adus feminismul pe covorul roșu. Asta a fost forța ei reală: nu că a spus ceva nou, ci că a ambalat frumos ceva vechi.


O mișcare care pretindea că e despre idei a ales, conștient, să fie reprezentată de cineva ales pentru înfățișare. Azi vedem unde duce asta: femei care se filmează pe TikTok, se numesc "influencers pentru empowerment" și asta e feminismul lor. Nu e un accident. E un model pe care Steinem l-a construit — feminismul ca brand, nu ca filozofie.


Dar nimic nu scoate în evidență mai clar contradicțiile fundamentale ale acestei femei ca poziția ei față de Bill Clinton. Era 1998. Kathleen Willey venise la 60 Minutes. Paula Jones câștigase instanța. Și Gloria Steinem — vocea femeilor, apărătoarea lor — a scris un editorial în New York Times în care argumenta că Bill Clinton nu e vinovat de hărțuire sexuală. Motivul? A "acceptat refuzul". Clinton era un președinte de aproape 50 de ani. Monica Lewinsky era o studentă de 22 de ani. "Asta înseamnă că da este da", a scris Steinem. Că o relație sexuală binevenită e la fel de relevantă pentru hărțuire ca și împrumutarea unui automobil e pentru furt.


Nimeni n-a întrebat-o atunci dacă ar fi scris același editorial dacă Clinton era republican. Nimeni n-a întrebat-o nici mai târziu, când Harvey Weinstein a schimbat regulile jocului și Steinem a dat un răspuns molâu că "nu ar mai scrie același lucru acum". A adăugat că e bucuroasă că l-a scris atunci.

Ce icoană.


Și pentru că tabloul nu e complet fără epilog personal: Steinem a spus toată viața că "o femeie are nevoie de un bărbat ca un pește de bicicletă" și că mariajul american fusese "modelul pentru legea sclaviei". Milioane de femei au luat asta ca manifest. Iar în 2000, la 66 de ani, când cariera ei ca simbol sexual cam trecuse de vârf, Gloria Steinem s-a măritat cu David Bale — un milionar britetic stabilit în Manhattan Beach, tatăl actorului Christian Bale. Probabil că un pește, uneori, chiar are nevoie de bicicletă. Sau poate sfaturile pe care le dai altora nu ți se aplică niciodată ție.


Dincolo de toate acestea, există ceva mai profund de înțeles despre ce a lăsat Gloria Steinem în urmă. Ea a promovat cu consecvență o altă antropologie, una care a înlocuit, pas cu pas, viziunea creștină despre bărbat și femeie. În loc de bărbat și femeie creați complementar, chemați împreună la familie și la naștere de copii — o viziune în care bărbatul e problemă și copilul e obstacol. "Viața mea s-ar fi oprit acolo" — asta a spus la 88 de ani despre avortul ei, alături de Meghan Markle, pentru Vogue. Că un copil i-ar fi distrus viața. Că viața ei a valorat mai mult decât viața lui.


Sf. Ioan Gură de Aur scria că bărbatul și femeia sunt coroana creației tocmai în complementaritatea lor — că separarea artificială a acestei complementarități nu eliberează pe nimeni, ci sfâșie ceva ce nu mai poate fi refăcut ușor. Steinem n-a eliberat femeile. Le-a convins că libertatea înseamnă să devii o versiune proastă de bărbat și să numești asta progres.

Rezultatele sunt acolo, vizibile, dacă vrei să le privești. Una din cinci femei occidentale ia antidepresive. Rata natalității e în cădere liberă în toată lumea vestică. Doar 35% dintre femeile sub 25 de ani au o opinie favorabilă despre bărbați — 35%. Nu e o statistică neutră, e un barometru al ruperii totale între sexe. O ruptură construită deceniu după deceniu, convingere după convingere, revistă după revistă.


Presa o plânge acum ca pe un far al emancipării. Poate că e exact asta — un far care a arătat direcția greșită și în care o civilizație întreagă a navigat cu încredere.

Steinem nu a construit nimic. A demolat. A demolat complementaritatea bărbat-femeie, a demolat căsătoria ca vocație, a demolat maternitatea ca demnitate, și a făcut-o zâmbind, cu aviator glasses și coafura blondă, pentru că dacă mesajul vine frumos ambalat, mai mulți oameni îl iau acasă fără să citească eticheta.


Generațiile viitoare, dacă vor mai exista în număr suficient ca să scrie cărți de istorie, nu o vor trata la fel de bine cum o tratează presa de azi. Asta e singura consolare reală.