Înainte ca lumea modernă să dezbată cazul Lindsay Clancy, Imperiul Bizantin avusese deja una dintre cele mai aspre pedepse înregistrate vreodată pentru cel care își ucidea propriul copil.
În tradiția ortodoxă, Sfântul Constantin cel Mare este cinstit ca unul dintre cei mai importanți sfinți ai creștinătății și ca întemeietor al Constantinopolului, capitala Imperiului Bizantin. În vremea domniei sale, legile imperiale tratau uciderea unui membru apropiat al familiei — mai ales a unui copil sau a unui părinte — drept una dintre cele mai grave crime cu putință.
Legea bizantină numea această crimă paricid. Oricine era găsit vinovat că și-a ucis cu intenție fiul, fiica, părintele sau o altă rudă apropiată primea o pedeapsă cum nu mai existase alta. În loc de o execuție obișnuită, condamnatul era cusut de viu într-un sac de piele împreună cu un câine, un cocoș, o viperă și o maimuță, după care sacul era aruncat într-un râu sau în mare. Pedeapsa simboliza excluderea totală a vinovatului din societate, din ordinea firii și chiar de la dreptul la o înmormântare creștinească.
Legea veche urmărea să arate că uciderea propriului copil era considerată o ofensă atât împotriva familiei, cât și împotriva ordinii divine. În viziunea lumii bizantine, familia era sfântă, iar crimele împotriva copiilor erau pedepsite cu o severitate cu totul aparte.
Subiectul a revenit în atenție din cauza cazului Lindsay Clancy din Statele Unite, unde o mamă din Massachusetts a fost acuzată că și-a ucis cei trei copii mici. În timp ce tribunalele moderne au pus în centrul dezbaterii starea ei psihică și gradul de responsabilitate penală, Imperiul Bizantin nu cunoștea nicio apărare juridică similară pentru uciderea deliberată a propriilor copii.
Pentru mulți, legea asociată Sfântului Constantin și Imperiului Bizantin rămâne o mărturie vie despre cât de serios privea Bizanțul crimele săvârșite în sânul familiei, îndeosebi uciderea copiilor nevinovați.