Acum câteva zile, Floriana Jucan a postat ceva ce, la prima vedere, pare o ironie perfect calibrată. Pe o parte, Călin Georgescu, 2024: suveranitate economică, producție locală, independență energetică. Pe cealaltă, Ilie Bolojan, august 2026: rugăminți adresate companiilor și românilor simpli să reducă consumul de electricitate între 7 și 11 seara, altfel impune el restricții de la Palatul Victoria. Concluzia implicită e clară: l-am eliminat pe omul cu viziunea și iată unde am ajuns.

Înțeleg logica. Dar tocmai asta mă deranjează — că e seducătoare fără să fie adevărată.

Să numim problema din start. Bolojan cere cetățenilor să consume mai puțin energie pentru că statul român n-a investit în infrastructura energetică. Știa din 2011 că lucrările hidrotehnice de la Cernavodă trebuie făcute. Existau rapoarte, avize, recomandări concrete. Paisprezece ani și zece guverne mai târziu, soluția improvizată sunt barje metalice scufundate în albia Dunării și un premier care face apel la solidaritate națională. Criza asta nu e o problemă de secetă — seceta e contextul care face vizibil eșecul cronic al statului.

Acum vine întrebarea care deranjează: Georgescu ar fi rezolvat ceva din asta?

Programul lui propunea ca statul să aibă minimum 51% în toate resursele naturale și că acele resurse nu sunt privatizabile și nici de vânzare. Adică același actor care a produs criza — statul — ar fi primit și mai mult control. Aceeași logică de comitete, rapoarte și iresponsabilitate față de investiții ar fi continuat, doar cu o retorică suveranistă înlocuind retorica europenistă. Bolojan cere economii de consum pentru că statul n-a investit. Un stat Georgescu cu 51% din tot ar fi cerut aceleași economii din același motiv. Structura stimulentelor era identică.

Dar vreau să merg și mai adânc, la ceva ce n-am văzut discutat serios nicăieri.

Programul „Hrană, Apă, Energie" nu este programul lui Călin Georgescu. Această axă de „dezvoltare durabilă" a fost elaborată și promovată de Organizația pentru Alimentație și Agricultură din cadrul ONU, de Forumul Economic Mondial de la Davos și de o serie de think-tank-uri internaționale — construită pe pilonul central al combaterii schimbărilor climatice și al economiei circulare. Georgescu a preluat acest cadru conceptual, i-a scos referințele originale și i-a lipit eticheta „suveranist-distributist." E plagiat ideologic, nu viziune originală.

Paradoxul devine și mai ascuțit dacă știi că Georgescu declara public, în mod repetat, că nu crede în schimbările climatice. Programul pe care îl propunea ca alternativă la globalism era construit tocmai pe premisa pe care el o nega. Nu e o nuanță — e o contradicție structurală care taie programul în două.

Și mai e un detaliu biografic pe care prea puțini l-au menționat. Georgescu a ocupat, între 2013 și 2015, funcția de Președinte al Centrului European de Cercetare al Clubului de la Roma. Clubul de la Roma e organizația care a lansat, încă din anii 70, agenda creșterii economice zero, a reducerii deliberate a consumului de energie și a dezindustrializării voluntare ca răspuns la „limitele planetei." Exact ceea ce propunea Georgescu pentru o Românie deja dezindustrializată și depopulată. Să propui reducerea „bugetului energetic" al unei țări care abia dacă mai are industrie e o aberație. Să o propui după ce ai prezidat centrul european al organizației care a inventat ideea, și să te prezinți concomitent ca adversar al globaliștilor — asta e altceva.

Nu vorbesc de conspirație. Vorbesc de coerență biografică, pe care un alegător informat are dreptul să o cunoască.

Revin la criza din august 2026. Dunărea se apropie de nivelul minim istoric, cu debite în scădere continuă. (Romania TV) Reactorul 1 de la Cernavodă e oprit, Reactorul 2 funcționează la limită, iar oprirea lui ar însemna pierderea a 20% din producția națională de energie. (Digi24) România importă în orele de vârf aproape 1.700 MW și poartă discuții cu Ucraina pentru sprijin suplimentar. (Euronews)

Asta e realitatea energetică a unei țări în care statul a controlat sectorul 35 de ani după comunism. Zece guverne care s-au succedat fără să finalizeze un singur proiect major, reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă pe hârtie din era Ceaușescu, hidrocentrale cu grad de execuție de până la 98% blocate de decenii, reprezentând peste 700 MW și investiții cumulate de aproape 12 miliarde de lei. (Europa Liberă România) Programul Georgescu ar fi pus același stat la controlul a 51% din toate acestea. Soluția la eșecul monopolului de stat nu poate fi mai mult monopol de stat.

Distributismul pe care îl propunea Georgescu — „a treia cale" între capitalism și socialism — e o idee care există în teoria politică de peste un secol. Are ceva atractiv intuitiv. Problema e că nu există niciun exemplu istoric de implementare cu succes la nivel statal, nicăieri în lume. Analiștii au spus-o fără echivoc: modelul distributist ar reprezenta o formă de socialism de stat care, prin dinamica sa internă, tinde spre socialism deplin. (Ziarul Bursa) Mises a arătat acum o sută de ani că socialismul nu poate calcula prețurile — nu din incompetență, ci din lipsă structurală de informație. Hayek a arătat că cunoașterea e dispersată și nu poate fi centralizată fără distorsiuni grave. Aceste avertismente nu devin false când le îmbraci în vocabular ortodox-suveranist.

Și asta mă aduce la perspectiva care mi se pare cea mai importantă.

Speranța pusă cu atâta intensitate într-un politician — indiferent de retorica lui, indiferent de câtă credință și câtă Tradiție invocă — e o formă de nădejde pusă în locul greșit. Psalmistul e direct: „Nu vă încredeți în stăpânitori și în fiii oamenilor, în care nu este mântuire." Sfinții Părinți au spus același lucru în diferite forme: puterea politică nu poate mântui și nu poate înlocui responsabilitatea personală și comunitară.

Un stat care controlează hrana, apa și energia nu e libertate creștină, oricât de frumos sună retorica. E un faraon cu altă denumire. Istoria arată că faraonicii cu intenții bune produc aceleași rezultate ca cei cu intenții rele — pentru că problema nu e intenția, ci structura puterii.

Alternativa nu e să ne alegem mai bine cezarul. Alternativa e să limităm ceea ce cezarul poate face. Piața liberă, proprietatea privată, descentralizarea deciziei — nu ca ideologie seacă, ci ca formă concretă de a distribui puterea astfel încât niciun actor să nu poată captura resursele unui popor întreg.

Asta nu o va spune niciun politician. Nici Bolojan, nici Georgescu.

Statul nu e soluția. E problema. Indiferent cine stă la Palatul Victoria.