Statul de drept, impus cu poliția: ce se întâmplă de fapt în Polonia

Vineri, 30 octombrie, ora șase seara. Un anunț scurt pe un site oficial.

Patru ore mai târziu, un avion prezidențial aterizează înapoi la Varșovia.

La unu noaptea, un președinte trece peste o barieră ca să intre în tribunal.

Asta s-a întâmplat în Polonia în ultimele ore. Pe site-ul Tribunalului Constituțional, adică al curții care spune dacă legile respectă Constituția, a apărut un anunț de câteva rânduri: președintele Tribunalului, Bogdan Święczkowski, și adjunctul lui, Bartłomiej Sochański, sunt opriți din funcție pentru o lună. Cine a dat ordinul? A recunoscut chiar ea, la televiziunea publică: Anna Korwin-Piotrowska, o judecătoare aleasă anul acesta de majoritatea lui Donald Tusk, care nu a depus niciodată jurământul în fața președintelui țării, așa cum cere legea. În același timp, poliția a încercuit clădirea.

Președintele Karol Nawrocki zbura spre Senegal. Avionul era deasupra Spaniei, cam pe la Malaga, când a dat ordin să se întoarcă. A scris pe X un mesaj de trei rânduri: într-un asemenea moment, președintele trebuie să fie în Polonia, așa că se întoarce.

Tusk a scris și el pe X, în aceeași seară: restabilirea statului de drept e datoria noastră, după anii de fărădelege ai PiS e un drum greu, uneori dureros, și cere măsuri ferme. Și a încheiat așa: „Nu există altă cale.”

Țineți minte fraza asta. O să revenim la ea.

Să vedem întâi ce s-a întâmplat de fapt, pas cu pas.

Șapte oameni aleși anul acesta judecători de majoritatea lui Tusk au intrat în clădirea Tribunalului escortați de Serviciul de Protecție a Statului, care ascultă de ministrul de Interne. N-au intrat pe poarta principală, unde stăteau protestatarii. Au intrat pe o poartă care dă spre Cancelaria premierului. Asta a spus purtătoarea de cuvânt a Tribunalului.

Poliția a venit, oficial, la cererea judecătoarei Korwin-Piotrowska și a ministrului Justiției, Waldemar Żurek. Motivul invocat: un posibil pericol pentru viața și sănătatea judecătorilor. Poliția spune că n-a intrat în clădire, doar a păzit curtea. Doar că vicepreședintele Sochański n-a mai fost lăsat să intre. Președintele Święczkowski a fost oprit la poartă, după ce oamenii lui au tăiat lanțul cu un flex.

Pe ce lege s-a sprijinit suspendarea? Pe articolul 130 din legea instanțelor obișnuite. Nu pe legea Tribunalului Constituțional. E ca și cum ai suspenda un judecător de la Curtea Constituțională a României după regulamentul unei judecătorii de sector.

Și acum partea cea mai urâtă. Ministrul Justiției, care în Polonia e în același timp și procuror general, a cerut în aceeași seară ridicarea imunității lui Święczkowski și a lui Sochański. Unde a trimis cererile? Chiar la Korwin-Piotrowska, pe motiv că ar fi judecătoarea cu cea mai mare vechime. Vechimea ei vine din cariera de judecător începută în 1995, nu din Tribunal, unde a ajuns anul acesta. Iar într-unul dintre dosarele pentru care se cere ridicarea imunității, victima invocată ar fi chiar ea, așa cum a spus un constituționalist polonez. Aceeași persoană care l-a suspendat pe omul pe care îl acuză.

Puterea care controlează poliția, procurorii și serviciul de pază al statului a hotărât într-o seară cine conduce curtea care ar trebui să o controleze pe ea.

Asta nu e restabilirea statului de drept. E schimbarea stăpânului.

Ca să nu credeți că exagerez doar pentru că sunt de dreapta, uitați-vă cine mai spune același lucru. Un profesor de drept constituțional din Varșovia, care ani la rând a criticat dur PiS, a scris că îl consideră pe Święczkowski cel mai prost președinte pe care l-a avut Tribunalul. Și imediat după, că temeiul legal al suspendării lui nu există, dintr-un milion de motive. Președintele Curții Supreme, Zbigniew Kapiński, a spus că ce se întâmplă e o lovitură de stat. Doi ambasadori ai Poloniei și-au dat demisia vineri noaptea: Jakub Kumoch, la Beijing, și Paweł Soloch, chiar aici, la București. Soloch a scris că, după încercarea de a prelua ilegal Tribunalul, nu mai poate reprezenta țara. Ministrul de Externe, Radosław Sikorski, i-a răspuns lui Kumoch că nu mai reprezintă Republica. Atât.

Până și ambasadorul Statelor Unite la Varșovia a scris că pare o confruntare fără precedent despre felul în care guvernul folosește puterea statului.

Acum întrebarea care contează: cum s-a ajuns aici? Ca să înțelegem, trebuie să-i cunoaștem pe cei doi oameni din mijlocul poveștii și țara în care trăiesc.

Donald Tusk s-a născut în 1957 la Gdańsk, într-o familie de cașubi, o mică populație slavă de pe malul Mării Baltice. Tatăl lui, tâmplar, a murit devreme, iar Donald a rămas la 14 ani capul familiei. A studiat istoria, a fost în opoziția studențească anticomunistă și, în anii '80, a lucrat ca alpinist industrial, cățărat pe coșuri și clădiri.

Și acum un lucru pe care puțini îl știu. După căderea comunismului, în 1990, Tusk a fost unul dintre fondatorii Congresului Liberal-Democrat, un partid mic de la Gdańsk care voia piață liberă, privatizare și stat cât mai mic. Omul care azi trimite poliția la Tribunal a început ca liberal care se temea de puterea statului.

De acolo, drumul lui e drumul multor liberali din Europa de Est. Partidul s-a topit în alte partide, apoi a apărut Platforma Civică. Tusk a fost premier între 2007 și 2014, apoi a plecat la Bruxelles ca președinte al Consiliului European, apoi a condus Partidul Popular European. S-a întors acasă și din decembrie 2023 e din nou premier. Între timp, liberalul care se temea de stat a devenit omul care crede că instituțiile europene sunt arbitrul suprem. Ce spune Bruxelles-ul e lege, iar cine nu se supune e o problemă de rezolvat.

Cu credința, Tusk stă cum stau mulți politicieni de centru. E botezat catolic, dar s-a cununat religios abia în 2005, după 27 de ani de căsătorie civilă, chiar înaintea campaniei prezidențiale. Chiar el a povestit că colegele de partid îl presau: ești creștin, poți ajunge președinte, rezolvă repede chestiunea asta. Ca politică, a promis în 2023 avort liber până la 12 săptămâni și parteneriate civile. Trebuie spus cinstit că pe migrație e dur: s-a opus relocării forțate a migranților cerute de Bruxelles și a suspendat dreptul la azil la granița cu Belarus. Nu e un progresist de manual. E ceva mai periculos: un om convins că scopul bun îi dă voie la orice metodă.

Iar metoda nu e nouă. În decembrie 2023, la o săptămână după ce a preluat guvernul, televiziunea publică a fost luată de noua putere, cu poliția la ușă și cu emisia oprită în plină zi. În ianuarie 2024, poliția a intrat în Palatul Prezidențial și a arestat doi foști miniștri ai PiS pe care președintele Duda îi grațiase. Vineri a venit rândul Tribunalului Constituțional.

Karol Nawrocki vine din altă lume. S-a născut în 1983, tot la Gdańsk, dar într-o familie de muncitori. Tatăl lui a fost strungar și membru Solidaritatea. A boxat ca amator, iar în campanie a ținut să se arate în sala de box și la poligon. E doctor în istorie. A condus Muzeul celui de-al Doilea Război Mondial de la Gdańsk și apoi Institutul Memoriei Naționale, instituția care cercetează crimele naziste și comuniste din Polonia și dosarele fostei Securități poloneze.

Tot ce a construit pleacă de la memorie: cine am fost, ce ne-au făcut naziștii și sovieticii, cine ne-a trădat. E catolic practicant, se opune avortului și parteneriatelor civile, e suveranist și se uită cu neîncredere la orice putere adunată la Bruxelles. În mai 2025 l-a vizitat pe Trump la Casa Albă. La 1 iunie 2025 a câștigat președinția cu 50,89 la sută, ca independent susținut de PiS, împotriva primarului Varșoviei, omul lui Tusk. La vot au venit aproape trei sferturi dintre polonezi, un record.

Nu e un sfânt și n-o să vă spun că e. În campanie a ieșit la iveală că a devenit proprietarul garsonierei unui bătrân bolnav. Promisese în scris că îl va îngriji, dar bătrânul a ajuns într-un azil plătit de primărie. A recunoscut și că a participat, în 2009, la o bătaie organizată între galerii de fotbal. Iar economic nu gândește ca noi: vine din tabăra care a construit cel mai mare program de alocații din istoria Poloniei. Nu e omul pieței libere.

De ce îl apăr atunci? Pentru că în povestea asta el stă în calea puterii. Și e singurul pe care l-au ales direct toți polonezii.

Rămâne acuzația principală a lui Tusk: Nawrocki a refuzat să primească jurământul a cinci dintre cei opt judecători aleși de Parlament anul acesta. E adevărat. Iar legea poloneză spune limpede că judecătorul depune jurământul în fața președintelui. Cei cinci au organizat o ceremonie a lor în Parlament, fără președinte, și au trimis hârtiile la Palat. Asta nu e jurământ. E o ceremonie de partid.

Și aici trebuie să ne uităm cinstit la toată istoria, nu doar la seara de vineri.

O curte care își schimbă stăpânul la fiecare guvern nu mai apără omul de stat. Devine premiul celui care a pus mâna pe stat.

Lupta pentru Tribunal nu a început cu Tusk. În 2015, chiar înainte să piardă alegerile, Platforma, partidul lui Tusk, a ales în grabă cinci judecători, doi dintre ei pe locuri care nu se eliberaseră încă. PiS a venit la putere și a făcut mai rău: președintele de atunci, Andrzej Duda, a refuzat să primească jurământul celor trei aleși legal și i-a jurat noaptea pe oamenii PiS. Guvernul PiS a refuzat apoi să publice sentințele Tribunalului care nu-i conveneau. Din 2023 încoace, guvernul Tusk nu mai recunoaște Tribunalul și nu-i mai respectă hotărârile. Iar curtea de la Luxemburg a Uniunii Europene a spus anul trecut că Tribunalul nu e independent din cauza judecătorilor numiți ilegal.

Un deputat de stânga, Adrian Zandberg, a rezumat bine povestea: întâi Platforma a ales judecători în plus, apoi PiS n-a publicat sentințele, apoi PiS a băgat politicieni în Tribunal, acum majoritatea de azi a băgat și ea un politician, și am ajuns la căștile albe ale poliției în fața Tribunalului. Politicianul de care vorbește e Maciej Berek, fost ministru în guvernul Tusk, pe care premierul l-a numit „mâna lui dreaptă” și care și-a făcut jurământul de judecător în Parlament pe 14 octombrie.

Asta e lecția pentru noi, cei care nu credem în stat. Fiecare tabără a pus mâna pe curte când a putut și a strigat că o salvează. Niciuna n-a vrut o curte care s-o încurce. Toate au vrut o curte care să le dea dreptate.

Statul de drept înseamnă un singur lucru: că puterea e legată de reguli știute dinainte, care o încurcă și pe ea. Nu înseamnă că guvernul bun are voie să rupă regulile ca să-i pedepsească pe cei răi. În clipa în care accepți asta, nu mai trăiești sub legi. Trăiești sub oameni. Și depinzi de cât de buni sunt oamenii care țin poliția.

De-aia, cel mai cinstit lucru spus în noaptea asta nu vine nici de la Tusk, nici de la Kaczyński. Vine de la Sławomir Mentzen, unul dintre liderii Confederației, un partid de dreapta care cere taxe mici și stat mic. A scris că după ce vor scăpa de guvernul Tusk, Tribunalul trebuie făcut din nou de la zero, iar nici Tusk, nici Kaczyński nu trebuie să mai aibă vreodată vreo influență asupra instanțelor.

Asta nu e restabilirea statului de drept. E schimbarea stăpânului. Și polonezii au înțeles asta din prima.

Acum, de ce nu e Polonia România.

În 1989, polonezii au ieșit din comunism prin negocieri, nu prin gloanțe. Aveau în spate Solidaritatea, un sindicat care ajunsese la zece milioane de membri, o Biserică pe care comuniștii n-au putut-o îngenunchea și un Papă polonez. Țăranii lor nu fuseseră băgați în colectiv: pământul rămăsese în mare parte al lor. La noi, în decembrie 1989, au murit oameni pe străzi, iar puterea a rămas în mâna celor din a doua linie a partidului. În iunie 1990, Iliescu chema minerii la București.

Pe 1 ianuarie 1990, Polonia a făcut ce noi n-am avut curaj să facem. A eliberat prețurile peste noapte, a tăiat subvențiile și a făcut moneda convertibilă. Primii ani au fost crunți: șomajul a sărit de la zero la peste 12 la sută, iar prețurile au explodat. Dar din 1992 economia poloneză a crescut fără oprire până la pandemie. În criza din 2009, Polonia a fost singura țară din Uniune care n-a intrat în recesiune. În 1990, un polonez producea cam 38 la sută din cât producea în medie un om din Uniunea Europeană. Azi a trecut de 80 la sută. Noi am mers pe „nu ne vindem țara”, am făcut reforma cu țârâita și am trecut prin două recesiuni în anii '90.

Polonia a intrat în NATO în 1999 și în Uniune în 2004. Dar și-a păstrat moneda, zlotul, și n-a vrut euro. În 2015 a refuzat cotele obligatorii de migranți venite de la Bruxelles. Și-a făcut o instituție serioasă pentru memoria crimelor comuniste, chiar cea condusă de Nawrocki.

Mai e o diferență, poate cea mai importantă. Polonezii ies în stradă. Vineri seara, oamenii stăteau la gardul Tribunalului cu rozarii în mâini, unii se rugau, alții strigau „Tusk, trădătorul”. Unii au aruncat cu obiecte în polițiști, trei au fost reținuți după ce au sărit gardul, și asta nu e de lăudat. Dar mii de oameni au venit noaptea să păzească o instituție.

La noi, în decembrie 2024, Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale. Președintele de atunci n-a întors niciun avion. A rămas liniștit în funcție.

Uitați-vă la cele două țări și întrebați-vă ceva simplu. Unde a stat puterea în noaptea aceea? La noi, puterea și curtea au fost de aceeași parte, iar omul de rând a rămas pe dinafară. În Polonia, puterea s-a împărțit: guvernul de o parte, președintele și o bună parte din instanțe de cealaltă. Și tocmai de-aia a ieșit scandal. Când puterea e împărțită, se aude când cineva încearcă s-o adune toată la un loc. Când e toată la un loc, nu se mai aude nimic.

Pentru omul simplu, la Varșovia sau la Iași, miza nu e cine câștigă între Tusk și Kaczyński. Miza e dacă mâine mai există cineva care poate spune „nu” guvernului. O curte capturată nu te mai apără când statul îți ia casa, îți interzice gura sau îți bagă mâna în buzunar. Și nu contează că azi e capturată de oamenii care îți plac. Mâine vin ceilalți, cu aceleași chei.

Psalmistul ne spune să nu ne punem nădejdea în căpetenii, în fiii oamenilor, în care nu este izbăvire. Ortodoxia a știut dintotdeauna ce uită politicienii: puterea strică și pe omul cu gânduri bune. De-aia regulile trebuie să-i lege mâinile și celui pe care îl iubim, nu doar celui de care ne temem.

Tusk a zis că nu există altă cale. Există. Se numește să respecți legea chiar și când te încurcă.

Iar dacă nu poți schimba o curte decât cu poliția, noaptea, cât e președintele plecat din țară, atunci n-o eliberezi. O ocupi.

PS, sâmbătă, 31 octombrie, ora 4 dimineața. Nawrocki a intrat în clădirea Tribunalului puțin înainte de ora unu, împreună cu președintele Curții Supreme, după îmbrânceli la ușă. Înăuntru le-a spus pe față lui Korwin-Piotrowska, lui Berek și altor judecători aleși anul acesta: „Nu sunteți judecători ai Tribunalului.” Șeful cancelariei lui, Zbigniew Bogucki, i-a spus judecătoarei că face o lovitură de stat. Ea a răspuns că ea conduce acum Tribunalul. Pentru 3 noiembrie e anunțată o adunare generală a judecătorilor. Revin cu noutăți.

Actualizare, sâmbătă, 31 octombrie, ora 15 (ora României): ce s-a mai întâmplat

Nawrocki a ieșit din clădirea Tribunalului puțin înainte de ora cinci dimineața. A stat înăuntru aproape patru ore.

Înainte să plece, a dat o declarație. V-o dau întreagă, tradusă cuvânt cu cuvânt:

„În această noapte a avut loc încălcarea ordinii constituționale a Republicii Polone și preluarea prin forță a unui organ constituțional al statului. Am avut consultări cu Prim-președintele Curții Supreme, Zbigniew Kapiński, care de asemenea nu recunoaște ca legale acțiunile întreprinse de persoanele care își uzurpă puterea în Tribunalul Constituțional.

Cer restabilirea ordinii juridice și părăsirea terenului Tribunalului de către forțele de constrângere trimise la fața locului de guvern. Am făcut posibilă intrarea în Tribunalul Constituțional a vicepreședintelui legal în funcție al Tribunalului Constituțional, judecătorul Bartłomiej Sochański.

În legătură cu amenințarea la adresa securității interne a Republicii Polone, convoc pentru astăzi consultări urgente cu participarea reprezentanților forțelor parlamentare, în scopul stabilizării situației politice și al restabilirii ordinii constituționale.

Le mulțumesc tuturor celor care se află în fața Tribunalului Constituțional, luând apărarea Constituției Republicii Polone.”

Uitați-vă la o singură frază de acolo. Omul pe care poliția nu l-a lăsat vineri seara să treacă de poartă a intrat noaptea în clădire. L-a adus președintele țării.

Ce s-a întâmplat la ușă depinde pe cine întrebi. Maciej Berek, fostul ministru al lui Tusk ajuns judecător, spune că președintele a dat buzna peste judecătoarea Korwin-Piotrowska și că nimeni nu l-a îmbrâncit. Purtătorul de cuvânt al președintelui, Rafał Leśkiewicz, spune pe dos: că judecătorii au încălcat inviolabilitatea șefului statului.

Ministrul Justiției, Waldemar Żurek, a spus că îl îngrijorează purtarea președintelui și că speră să intervină procurorii, deși știe că președintele are imunitate. Același Żurek a recunoscut că noaptea s-a discutat și cu Sochański, dar nu s-a ajuns la niciun compromis.

Rețineți asta. Ministrul care e și procuror general a cerut vineri procurori pentru șefii Tribunalului. Sâmbătă îi vrea și pentru președintele țării.

La ora unu, la Palatul Prezidențial au început consultările. Și aici e o veste pe care n-o s-o auziți la televiziunile noastre. Partidul lui Tusk, Coaliția Civică, a refuzat să vină. La fel Stânga și gruparea Centrum, care țin cu guvernul. Au venit în schimb oamenii PSL, partidul țărănesc care e în guvern cu Tusk. Și n-au trimis pe oricine. A venit chiar vicepremierul și ministrul Apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, împreună cu vicepreședintele Sejmului, Piotr Zgorzelski. Urmează să vină și Polska 2050, partidul lui Szymon Hołownia, tot din coaliția de guvernare, și Razem, partidul lui Zandberg. Hołownia și Razem cer același lucru: Tribunalul să fie resetat și făcut din nou de la zero.

Asta nu înseamnă că i-au dat dreptate lui Nawrocki. Dar arată că nici în guvern nu crede toată lumea că „nu există altă cale”.

Kaczyński le-a cerut oamenilor să rămână în stradă. Ministrul de Interne, Marcin Kierwiński, a mulțumit poliției, care zice el a lucrat „profesionist și calm”. Polițiștii stau și acum la intrarea în Tribunal. Luni, 3 noiembrie, e anunțată adunarea generală a judecătorilor. Acolo se va vedea pe cine recunoaște fiecare judecător drept judecător.

Ce spune lumea pe X

Noaptea de vineri s-a văzut și de dincolo de granițele Poloniei.

Contul Inevitable West, urmărit de dreapta din toată Europa, a pus un clip cu mulțimea din fața Tribunalului: steaguri, telefoane ridicate, luminile albastre ale poliției. A scris că mii de patrioți polonezi vin să oprească lovitura lui Tusk și a Uniunii Europene și că „adevărata Europă e alături de ei”. Clipul a trecut de două milioane de vizualizări.

https://x.com/Inevitablewest/status/2116273175273079106

Tommy Robinson, activistul britanic care se luptă de ani de zile cu migrația în masă din Anglia, a preluat clipul și nu și-a ales cuvintele. L-a numit pe Tusk „globalist cunt”, o înjurătură englezească pe care o las netradusă, și a scris: „Nu i-a luat mult lui Donald Tusk, nu? Încearcă să tragă Polonia înapoi. Uitați-vă la Europa de Vest. Luptați să nu cadă și marea voastră națiune, cum am căzut noi.”

https://x.com/TRobinsonNewEra/status/2116278469613253001

Un englez îi roagă pe polonezi să nu ajungă ca Anglia. Asta spune destul despre Europa de Vest.

Ca s-o vedeți și pe cealaltă tabără: Michał Wawrykiewicz, europarlamentar din partidul lui Tusk, a pus patru secunde de la ușa Tribunalului și a scris: „Un scandal mondial! Președintele Poloniei a intrat brutal și cu forța în Curtea Constituțională! A agresat-o brutal pe judecătoarea Curții Constituționale Anna Korwin-Piotrowska.”

https://x.com/MicWawrykiewicz/status/2116327122453029335

Pe rețelele de dreapta circulă aceleași imagini cu povestea pe dos: că președintele a fost agresat. Aceeași îmbrânceală, două povești. Nu vă spun eu cine a împins primul la ușă. Vă spun ce nu poate nega nimeni: un guvern a schimbat conducerea unei curți cu poliția la poartă.

Sâmbătă dimineață, Dominik Tarczyński, europarlamentar PiS, a explicat într-un clip de aproape două minute de ce crede el că guvernul vrea Tribunalul. Spune că Tusk vrea să scape de zlot și să bage Polonia în euro, iar pentru asta trebuie schimbată Constituția, lucru greu de făcut cu un Tribunal care te încurcă. Mai spune că guvernul vrea să mute aurul Poloniei la Frankfurt, la Banca Centrală Europeană. Că vrea să deschidă granițele pentru migranți, sub presiunea Germaniei. Și că vrea un Tribunal care să nu le mai poată anula nimic după alegerile de anul viitor. A încheiat așa: „Fiți ca Polonia. Fiți puternici.”

https://x.com/ImMeme0/status/2116428373689851906

Să fim corecți și cu ai noștri. Partea cu euro stă în picioare: fără schimbarea Constituției, Polonia nu poate renunța la zlot. Iar alegerile parlamentare chiar sunt în 2027. Dar Tarczyński mai spune că Polonia are cele mai mari rezerve de aur din Uniune, și asta nu e adevărat. Polonia a cumpărat mult aur în ultimii ani, dar Germania, Italia și Franța au de câteva ori mai mult. Iar mutarea aurului la Frankfurt și migranții trimiși de nemți sunt acuzațiile lui, nu fapte dovedite. Pe noi ne interesează ce se poate dovedi, nu ce sună bine.

Vineri seara, Tusk spunea că nu există altă cale. Sâmbătă, nici propriii lui parteneri de guvern nu mai par așa de siguri.

Foto: Adrian Grycuk, Wikimedia Commons, CC BY-SA 3.0 PL