Există în limba română o confuzie veche pe care o tot facem, și n-o facem dintr-o dată — o facem treptat, fără să ne dăm seama. Confundăm a ști cu a fi înțelept.
Nu e același lucru. Sfântul Vasile cel Mare o știa, și în a doua secțiune din Omilia a XII-a se oprește tocmai la asta, comentând primele cuvinte din Cartea Proverbelor: „pentru a cunoaște înțelepciunea și învățătura."
De ce pune Solomon două cuvinte diferite acolo — înțelepciunea și învățătura — dacă ar fi același lucru? Sf. Vasile explică: nu sunt același lucru. Sunt două realități complementare, dar distincte.
Înțelepciunea (în greacă, sophia) este cunoașterea lucrurilor în ordinea lor adevărată — adică în raport cu Dumnezeu, cu ceea ce El a rânduit că este bun, drept și adevărat. Nu e cunoaștere abstractă, nu e acumulare de informații. E capacitatea de a vedea lucrurile cum sunt ele cu adevărat, dincolo de aparențe. Un om înțelept știe ce valorează cu adevărat o decizie, o relație, o alegere — nu după cum i se pare lui, ci după ordinea pe care Dumnezeu a pus-o în firea lucrurilor.
Învățătura (paideias) este disciplina practică — cum trăiești zi de zi conform cu ceea ce înțelepciunea îți arată. E educația în sens adevărat: nu acumularea de cunoștințe, ci formarea caracterului.
Acum aplică asta la lumea de azi și o să simți o izbitură.
Sistemul universitar modern a decuplat complet cele două. Poți lua o diplomă de doctor în filozofie fără să ai nicio urmă de înțelepciune. Poți deveni expert în „studii de gen" — o disciplină construită pe negarea ordinii naturale — și să fii considerat instruit, educat, calificat să influențezi politicile publice. Știi multe. Ești înțelept? Nicidecum.
Feminismul are o obsesie anume cu „educația" femeilor. Și la nivel superficial pare ceva nobil — cine e împotriva educației? Dar când te uiți mai atent, observi că prin „educație" nu înțeleg formarea înțelepciunii și a caracterului — înțeleg exact opusul: îndepărtarea femeilor de orice formă de înțelepciune tradițională, transmisă prin familie și Biserică, și înlocuirea ei cu ideologie.
O tânără care alege să fie mamă și să-și crească copiii este considerată needucată, retrogradă, o victimă a patriarhatului. O tânără care urmează patru ani de sociologie marxistă la universitate este „empowered", emancipată, înaintată. Conform logicii lui Sf. Vasile — care dintre ele are mai multă înțelepciune? Care știe mai bine ce valorează o viață, ce înseamnă dragostea, ce lasă în urmă?
Statul, în completarea acestui mecanism, a preluat educația și a transformat-o sistematic din transmitere a înțelepciunii în producție de cetățeni conformi. Nu îl interesează să crești oameni înțelepți — îl interesează să crești oameni instruiți să nu pună întrebări inconfortabile, să respecte autoritatea experților, să consume și să plătească taxe.
Sf. Vasile face și o altă distincție importantă în această secțiune: între înțelepciune și abilitatea de a manipula — în greacă, panourgía — adică a fi isteț în sensul vulpii, a ști să te descurci, să înșeli dacă e nevoie. Istețimea poate sluji binele sau răul. Înțelepciunea slujește doar binele — pentru că e legată de Dumnezeu, de ordinea Lui, de ceea ce e cu adevărat drept.
Politicianul priceput, expertul universitar cu toate titlurile, ideologul feminist cu argumentele bine construite — pot fi panourgos, adică isteți, abili, convingători. Dar dacă nu sunt orientați spre ordinea lui Dumnezeu, spre binele real al omului — nu sunt înțelepți. Sunt periculoși.
Solomon nu a scris Proverbele ca să producă oameni isteți. A scris-o ca să producă oameni înțelepți. Și înțelepciunea, ne spune Sf. Vasile, începe cu frica de Dumnezeu — nu cu diploma, nu cu titlul, nu cu numărul de followeri.
Data viitoare intrăm în virtuți — dreptatea, judecata, nepărtinirea. Și o să vedem că Sf. Vasile definește dreptatea exact invers față de cum o definesc ideologii de azi.