Romani 12:16:
„Cugetaţi acelaşi lucru unii pentru alţii; nu cugetaţi la cele înalte, ci lăsaţi-vă duşi de cele smerite. Nu vă socotiţi voi înşivă înţelepţi.”
Smerenie sau Egalitarism?
Apostolul Pavel nu a fost marxist.
De ce smerenia creștină și egalitarismul
socialist sunt lucruri complet diferite.
Mulți oameni citesc versetul acesta și sar imediat la o concluzie greșită: că Biblia promovează egalitarismul, că Iisus și Marx spun același lucru, că creștinismul vrea să niveleze societatea și să facă pe toată lumea la fel.
Nu!
Spun lucruri exact opuse. Și merită să înțelegem de ce.
Sfântul Ioan Gură de Aur, care a tâlcuit Epistola către Romani omilie cu omilie, explică limpede că «cele înalte» de care vorbește Pavel nu înseamnă înțelepciune, calitate sau excelență.
Înseamnă rang social, titluri, curtea pe care o faci oamenilor bogați și influenți.
Omul roman din secolul I, la fel ca omul de azi, era obsedat să fie văzut lângă cei mari, să stea la aceeași masă cu cei puternici, să se laude cu conexiunile lui. Asta tăia Pavel. Nu capacitățile. Nu talentele. Nu ierarhia bazată pe merit.
Și tocmai în contextul aceluiași capitol, cu câteva versete mai sus, Pavel spune cu totul altceva: darurile diferă. Unii sunt chemați să prorocească, alții să slujească, alții să învețe, alții să dăruiască, alții să conducă.
Sfântul Ioan Gură de Aur comentează că tocmai din această deosebire a darurilor vine bogăția trupului lui Hristos. Nu din egalitate. Din diversitate pusă în slujba unui singur trup. Dacă toți eram la fel — toți ochii, toți urechile — trupul nu ar mai funcționa.
Marx voia să desființeze ierarhia prin forță, să ia de la cei care produc și să dea celor care nu produc, sub pretextul că toți suntem la fel.
Evanghelia nu face asta.
Evanghelia spune că nu ești la fel cu toți, că ai primit daruri specifice, că pentru ele ești responsabil în fața lui Dumnezeu, și că Dumnezeu însuși a dat cuiva cinci talanți,altuia doi și altuia unul — cerând fiecăruia să înmulțească ce a primit.
Mediocritatea deliberată, înmormântarea talentelor din frică sau lene, este un păcat.
Smerenia creștină este ceva cu totul diferit de egalitarism. Ea nu spune că toți suntem la fel de deștepți sau de capabili. Spune: recunoaște că tot ce ai primit este dar de la Dumnezeu și că mândria cu care te prelingi din cauza lui te poate doborî mai repede decât orice.
Sfântul Iustin Pârvu de la Mânăstirea Petru Vodă o spune direct:
"Nu confundăm smerenia cu naivitatea sau cu prostia. A fi smerit înseamnă a fi foarte demn."
Călugării care au mărșăluit la Sinodul VII și au obligat Imperiul Bizantin să restabilească cinstea icoanelor nu erau niște oameni moi.
Aveau tot curajul lumii tocmai pentru că nu se tăiau în picioare din mândrie.
Părintele Sofian Boghiu, el însuși trecut prin temnițele comuniste, a spus ceva care taie chestiunea în două: orgoliul intelectual — gândul că eu știu tot și ceilalți nu știu nimic — este o nebunie, nu o formă de inteligență.
Dar asta nu înseamnă că inteligența este rea.
Înseamnă că inteligența adevărată vine cu conștiința propriilor limite.
Versetul din Romani 12:16 nu este un manifest marxist.
Este un antidot la aroganța socială și la vanitatea rangului. Este chemarea de a nu te considera atât de important încât să nu mai ai nevoie de nimeni și de a nu trece pe lângă omul simplu de lângă tine fără să-l recunoști ca pe cineva care poartă chipul lui Dumnezeu. Nu că ar fi deștept la fel ca tine. Ci că sufletul lui contează la fel înaintea Judecătorului tuturor.
Ortodoxia nu a nivelat niciodată în jos.
A nivelat în sus.
De ce feminismul este demonic, și deci marxist? Pentru că vrea ceva nenatural. Egalitate între bărbat și femeie. Negarea conștiinței dumnezeiești sădite in om. Metamorfozarea femeii în bărbat. Schimbarea ordinii firești și naturale. Cu dezordine și haos. Când bărbații au acceptat să le dea aceste drepturi femeilor au comis o greșeală? Da, absolut. Și nu doar în fața lui Dumnezeu, dar chiar și în fața femeilor care au cerut clar să nu primească aceste drepturi. Nici dreptul de vot nici dreptul de a munci pentru a fi ruptă de maternitate, de copii, de familie, de căminul unde ea era o regină și a deveni o vacă de muls a statului pe de o parte și a corporațiilor pe de altă parte.
Expunerea femeii la această realitate demonică a stricat profund ordinea firească instaurată de Dumnezeu. Până când nu vom repara asta, nu vom putea repara nimic altceva: nici memoria eroilor, nici economia, nici corupția.